IT Engineering Contest 2017

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (pe scurt - Liga AC) din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează în perioada 8 - 10 decembrie 2017 IT Engineering Contest (iTEC).

 

iTEC este un concurs dedicat atât studenților, cât și elevilor pasionați de domeniul IT. Ajuns în iarna anului 2017 la ediția cu numărul 11, concursul reunește în fiecare an peste 200 de participanți, aducând în contact mediul academic cu cel economic din acest domeniu prin intermediul companiilor partenere.

 

Scopul proiectului este acela de a crea un cadru ideal de competiţie la nivel naţional, destinat studenţilor şi elevilor, oferind următoarele:

  • şansa de a concura cu elevi şi studenţi din toată ţara în vederea obţinerii unei diplome recunoscute la nivel naţional, dar şi a unui premiu material;
  • mediu propice dezvoltării competenţelor existente şi acumulării de noi cunoştinţe, având acces la ideile și ajutorul unor specialişti din domeniu;
  • şansa de a interacţiona direct cu companiile din sfera IT prin reprezentanţii acestora în cadrul competiţiei, dar şi cu alţi entuziaşti ai domeniului.

Concursul se desfășoară sub forma a șase probe: Algoritmică, Embedded Development, Game Development, Graphic Design, Mobile Development și Web Development. Dintre acestea, două sunt de tip concurs: probele de Algoritmică şi Graphic Design, iar celelalte patru se desfăşoară în decursul a aproximativ 48 de ore, de genul hackaton.

  • Proba de Algoritmică s-a desfășurat, până la ediția 2015, sub forma unei probe de programare, destinată exclusiv elevilor, fiind extinsă ulterior și către studenții din facultățile de profil. Participanții primesc spre rezolvare 2-3 subiecte și au la dispoziție 2 ore, recomandat fiind ca aceștia să dețină cunoștințe de programare asemeni celor învăţate în clasele 11-12, respectiv în facultate, subiectele fiind diferențiate pe categoriile elevi și studenți.
  • Proba de Embedded Development este una destinată în principal studenților, în cadrul căreia aceștia vor trebui să dezvolte, în decurs de aproximativ 48 de ore, un sistem cu funcționalitate diversificată, bazat pe microcontrollere.
  • Proba de Game Development este noutatea ediţiei numărul XI. Pentru prima oară la iTEC, proba de Game Development îşi propune să testeze creativitatea, pasiunea şi cunoştinţele participanţilor în legătură cu dezvoltarea jocurilor. Vor fi punctate atât ideea jocului, cât și calitatea implementării acesteia. Alegerea tehnologiilor folosite rămâne la latitudinea participanților. Jocurile pot fi destinate oricărei platforme, 2D sau 3D, însă atât partea de development, cât și demo-ul prezentat juriului vor fi pe device-urile participanților.
  • Proba de Graphic Design constă în realizarea unei identități vizuale și a unor materiale bazate pe aceasta, în decurs de câteva ore, pe o temă propusă de compania parteneră. Proba va viza atât creativitatea participanților, cât și abilitățile lor de a utiliza diverse unelte de design grafic (de exemplu pachetul Adobe).
  • Proba de Mobile Development constă în dezvoltarea unei aplicații mobile conform cerințelor conținute în subiectele furnizate de către organizatori. Participanților li se dă ocazia să găsească soluții pentru probleme reale și actuale. Este încurajată inițiativa și originalitatea, astfel încât respectarea anumitor cerințe nu limitează acest lucru, ci îi ajută pe participanți să se concentreze pe metodele și calitatea implementării, nu pe concept.
  • Proba de Web Development constă în realizarea unei aplicații web în decurs de aproximativ 48 de ore, pe o temă propusă de către organizator, aplicația reprezentând un software client-server, în care clientul (interfața cu utilizatorul) rulează în browserul web. În funcție de cerință, participanții vor trebui să dezvolte atât părți de client-side, cât și server-side. Participanții trebuie să aibă atât cunoştinţe de web design, cât şi de web development.

Pentru eventuale detalii sau sugestii legate de iTEC ne puteți contacta la adresa de mail itec@ligaac.ro.

Știri@UCV 21.11.2017